Decembrie 2013
Va sarbatorim
Ca Acasa
Salutari ! Sunt Elrah, din Serviciul Rhythmic
Nu imi ia mult sa ajung pentru ca sunt aici tot timpul. Cateodata cand el se deplaseaza putin, eu ma furisez cat pot.
Salutari tuturor !
Dragostea si rasetele atrag atentia celor de Acasa
Vom impartasi o vibratie speciala a planetei Pamant – dar nu e vorba numai de Pamant. Este vorba de toate vibratiile pentru ca exista o parte unica. Cum stiti, voi aveti pe ceva Pamant numit Dragoste si cand iubiti pe cineva, de fapt atrageti atentia celor de Acasa.
De multe ori ganditi “ Dragostea mea este indreptata spre aceasta persoana” sau “ Voi iubi pe acesta sau aceea asa de mult “ si concentrarea voastra este asa de intensa incat asta e tot ce vedeti. Cand vibrati astfel emiteti o frecventa plina de culoare si viata pe care o simt nu numai oamenii pe Pamant ci si noi, cei de Acasa.
Cand voi sarbatoriti aici pe Pamant, noi revenim la viata. Incepem sa cautam si sa vedem unde este totul , ne armonizam cu voi si devenim cea mai inalta rezonanta armonica pe care o putem atinge, pentru ca astfel ne conectam cu voi. Cam asa lucram cu inimile voastre.
Este mai usor sa lucram cu inima voastra decat cu capul, deoardece creierele voastre incearca permanent sa se gandeasca la ceva , incearca permanent sa se justifice si alte asemene actiuni umane ciudate.
Astazi o sa va povestim mai mult despre acest lucru, pentru ca incepeti sa intrati intr-o minunata perioada a sarbatorilor : acest sfarsit de an cu toate sarbatorile religioase si noul inceput de an cu sarbatori in familie si toate celelealte. Ceea ce nu stiti este ca si noi va sarbatorim Acasa cand straluciti si vibrati atat de inalt pe cat puteti, ori sunteti indragostiti ori radeti-una din doua. Cand radeti , acesta este limbajul ingerilor, astfel ca noi cautam sa vedem ce fac acestia, pentru ca noi asa comunicam unii cu altii si aceasta este partea pe care voi nu o vedeti intotdeauna.
Timpul circular. Marele Torus, totul se misca in dimensiunea a 11-a a timpului
Vedeti, voi ati trecut prin Portal iar noi pe aceasta parte a valului celebram aceasta tot timpul, pentru ca voi initial nu erati destinati sa faceti asta. Aici trebuia sa fie sfarsitul umanitatii. V-ati incheiat cursa, ati mai fost aici inainte, stiti asta. Nu e prima data cand oamenii au fost pe Pamant, dar de data asta corpurile au fost perfectionate diferit astfel incat voi sa puteti purta mai mult din propria lumina.
De data aceasta ati lucrat intr-un cadru diferit al iluziei timpului iar noi am stabilizat aceasta intr-un timp circular pentru voi ca sa puteti vedea cum functioneaza. Panza timpului este intotdeauna circulara, astfel ca oriunde scrieti ceva pe ea se va intoarce mereu in jurul vostru si de cate ori se intampla aveti ocazia sa va perfectionati.
Voi spuneti “ Asta s-a dus . Am avut ocazia sa fac ceva dar acum s-a dus ” . NU. Totdeauna veti avea ocazia pentru ca timpul este circular. Intraga voastra experienta este infasurata in aceeasi panza a timpului care continua sa se repete. Acesta este motivul pentru care repetati lucruri iar si iar – in special tipare energetice sau emotionale la care incercati sa lucrati. Veti lucra la acestea , veti batatori linia timpului, cat de greu puteti cu aceasta emotie si atunci aceasta se va misca in jurul vostri. Daca este o emotie minunata inseamna ca aveti o cale curata pentru viitor. Inseaman ca nu aveti nimic de rezolvat si daca aveti o mica problem sau credeti ca exista ceva pe care nu prea stiti sa-l rezolvati, veti marca linia timpului cu confuzia voastra. Ce se intampla de fapt, este ca aceasta incepe sa se transfere in trecutul vostru.
Acum multe dintre metodele voastre de curatare au scopul de a merge inapoi sa va curete trecutul si sa stearga unele din aceste energii. Cel mai mult in ceea ce faceti este sa lucrati la curatarea acestei energii pe nivele multiple, astfel incat sa curatati trecutul. Dar daca nu o faceti ? Ce se intampla daca acestea revin din nou si veti sfarsi repetand aceleasi tipare in speranta ca faceti ceva diferit, ca obtineti un mic spor de cate ori se repeta.
Aceasta este baza timpului circular, dar este mult mai mult de atat, dragilor, pentru ca totul este o mare spirala, un mare tor,toate miscandu-se simultam in cele 11 dimensiuni ale timpului. A 12-a dimensiune este sinele cel mai inalt, partea care le contopeste pe toate intr-un tot unitar. Acum incepeti sa castigati noi relatii cu sinele vostru mai inalt, pentru ca vălul se subtiaza si fiecare dintre voi incepeti sa vedeti in alte dimesiuni ale timpului si spatiului , incepeti sa simtiti lucruri prin ziduri, incepeti sa simtiti emotiile.
Acum multi dintre voi s-au confruntat cu aceasta, pentru ca spuneati : “Iata ca intram in aceasta lume noua, de care ne tot povestesti, dar lumea noastra e o vechitura”. Nu e bine. E groaznic. Sunt deprimat total si nu pot sa duc nimic la bun sfarsit. Timpul pare ca zboara. Care e problema mea ? “
Si va mirati pentru ca ati crezut ca veti pasi in rai si totul va fi perfect. Nu, dragilor, ati vrut sa pasiti intr-o alta serie de probleme si asta este exact ceea ce ati facut, dar acest lucru va releva bazele pentru ca voi sunteti aceia care pot rezolva problemele.
Aceasta schimbare a energiei incepe sa va releve o intreaga noua viziune, o intreaga noua imagine nu numai a vietii ci si a problemelor voastre, a imprejurarilor si a fiecarei parti din acestea.
Sarbatoriti !
Acum exista ceva ce fiecare dintre voi poate face in fiecare zi pentru a castiga toata energia de Acasa si asta inseamna sa sarbatoriti.
Multi dintre voi v-ati gandit sa onorati spiritul pe care-l veti avea prin tacere si rugaciune interioara sau facand toate acele lucruri pe care nu stiti daca le faceti bine. Niciodata nu intrebati ceva despre sarbatorire, nu-i asa ? Nu injtrebati niciodata daca faceti bine. Nu aveti nevoie ?
Zambiti larg – aceasta este energia de Acasa, implantata in oameni si urmeaza sa va mai spunem ceva dar o sa-l las pe Pastratorul Timpului sa intre pentru ca ma tot bate pe umar iar eu continui sa vorbesc. Dar stiu ca va iubesc si iata un zambet special de la Elrah.
Salutari dragilor !
Eu sunt Pastratorul Timpului .
Creatia in rezonanta armonica
Ziua aceasta este asa de frumoasa. Celebrati-o ! Celebrati fiecare zi pentru ca asta e frumusetea modului cum va canalizati energia intr-o directie ansolut noua. Fiecare moment este creatia voastra. Continuati sa va cautati calea . Cautati calea minimei rezistente in toate domeniile. “ Stiu ca am stabilit o cale cand am venit aici si tot ce incerc sa fac e s-o gasesc. Poti sa-mi spui , sunt pe calea mea ? “ Acestea sunt intrebarile pe care le primim tot timpul. Dragilor, nimeni nu va poate spune daca sunteti pe calea vostra pentru ca nu exista nci o cale de urmat. Aceasta este provocarea pentru cei mai multi dintre voi, deoarece ati venit intrr-o lume unde ati invatat despre aceasta cale si tot ce aveti de facut este sa va mentineti pe ea si veti fi minunati. Veti ajunge Acasa.
Dragilor ironia este tot la voi. Ati creat calea chiar inainte de apune piciorul jos. Suntei creatori si creati intr-o rezonanta armonica. Creati ca o colectivitate a umanitatii si aceasta creatie devine mai puternica poentru fiecare dintre voi. Vedeti valul colectiv de energie al Pamantului. Acesta va va aduce multe din piesele care va lipseau, fie ca sunt din domeniul stiintific, fie din domeniul medical, fie ca sunt din inima voastra sau intrebari despre spiritualitatea voastra. Aceste intrebari isi vor gasi raspunsul inauntrul vostru. Acesta nu va striga singur dar voi il veti gasi mai intai in inimile voastre, iar apoi veti cauta confirmarea in ceea ce faceti.
Ancorarea luminii de Acasa
Dragilor, devine incredibil de frumos de pe partea noastra a vălului, pentru că ce se intamplă este că voi toti va deschideti catre toate canalele. Da, noi le numim canale pentru ca Pastratorul Timpului la anumit canal dar daca voi nu transmiteti in felul in care o face el ? Voi toti puteti face chanelling , fiecare dintre voi. Il numiti in mod diferit pentru ca aveti sisteme de credinta diferite , referitor la asta, dar noi va spunem ca toata creativitatea vine din acelasi loc. Pastratorul l-a numit chanelling, cineva il numeste cantecul ei, altcineva il numeste un alt canal iar altul il numeste cartea sa. Unul de aici este pictor , altul o face diferit prin cantec si muzica. Toate vin din acelasi loc. Ceea ce voi canalizati si ancorati pe Pamant este numai energie de Acasa. Aceasta va fi urmatoarea provocare iar in anul care vine veti face ancorarea luminii. Veti invata sa ancorati corpurile voastre fizice intr-un mod diferit pentru ca ele au nevoie mai multa de ancorare fizica pentru a pastra aceasta lumina si multe dintre sistemele pe care le-ati programat pentru a va intelege si a va comporta unii fata de altii si pentru a lucra unii cu altii , toate vor incepe sa se schombe incet- incet. Mai intai , foarte delicat, pentru ca oamenii sunt reticenti la schimbari . Trebuie sa intelegeti asta. Nu este gresit , pur si simplu va miscati foarte incet astfel incat sa nu faceti pasi inapoi. Dragilor, va fi putin diferit pentru ca ceea ce va veni spre voi acum este exect ceea ce ati cerut. Voi ati spus “ De ce trebuie sa asteptam atat de mult ? Chiar trebuie sa mergem incet pentru oricine ? Nu ne putem schimba si sa fim toti in lumina in acelasi timp ? ” Asta este ce va veni , dragilor, iar voi va acomodati dar nu numai voi , cei din aceste săli. Fiecare om de peste tot se transforma si nu numai ceea ce vedeti voi, pentru ca sunt 11 dimensiuni clare ale timpului si spatiului care se schimba in toate zonele. Acum , pentru c ati ajuns la acest nivel, va opriti un moment si celebrati. Aceasta ne permite noua, tuturor celor de pe partea cealalta a valului sa stam in spatele vostru si sa va ajutam in ancorarea acestei lumini a celebrarii, oricare ar fi aceasta sarbatoare. Nu putem, pentru ca nu avem puterea, sa va judecam. Noi nu traim in capetele noastre, traim in inimile noastre, in acelasi fel in care voi invatati acum sa faceti.
A. Celebrarea experientei voastre umane
Este vorba de o noua energie si de o lume total noua, iar voi invatati fiecare sa traiti intr-o stare diferita a acesteia. Sa ancorati aceasta energie si sa o faceti sa lucreze pentru voi in toate modurile – este cea mai mare provocare. Asta inseamna inceputul schimbarii.
De cate ori petreceti sarbatorile voastre, fie ca e ziua de nastere, fie ca celebrati o sarbatoare religioasa, sau pur si simplu celebrati viata, de cate ori ridicati un pahar va ridicati nima si noi suntem aici. Noi aparem instantaneu pentru ca ne place sa sarbatorim. Cand voi sarbatoriti ceva, noi suntem acolo si sarbatorim Acasa. Va vom arata aceasta cand veti ajunge aici, dar lasati-ne sa va spunem in aceasta zi frumoasa, care este singurul lucru pe care orice om de pe Pamant il experimenteaza cand se intoarce Acasa . Acasa e o sarbatoare care va asteapta. Nimeni dintre voi nu se asteapta la asta si toti credeti ca sunteti doar niste humanoizi care v-ati plimbat pe aici si in rest nu ati facut mare lucru. N-ati salvat lumea, n-ati facut nimic, dar va intoarceti Acasa. Cand veniti Acasa sunteti sarbatoriti pentru maretia realizarilor voastre de pe Pamant si asta este momentul in care multi dintre voi se lupta cu propriul ego, pentru ca este foarte greu pentru voi sa acceptati asta; este foarte greu sa va asumati ceea ce ati facut in fiecare zi a vietii voastre. Noi nu va spunem ca trebuie sa sarbatoriti, dar sarbatoarea nu este de fapt pentru voi ci pentru cei care au stat Acasa si v-au vegheat pe voi pe Pamant. Ei au vegheat fiecare miscare a voastra, v-au vegheat si cand aveati 3 ani si voiati sa furati ceva. Trebuia sa invatati, chiar si la 3 ani, foarte interesant. Ei v-au vegheat si cand aveati inima franta la liceu. Erati tristi si credeati ca sunteti total fara valoare si nu mai puteti zambi niciodata… dar ei v-au vegheat … si v-au vegheat fara sa va judece vreaodata, pentru ca nu ati gresit. Ati parcurs o experienta umana pe Pamant.
Celebrarea frumusetii
Noi stim ca uneori sunteti foarte sus, alteori foarte jos si va spumen ca nici unul nu-I mai bun decat celalalt din perspectiva noastra. Da, cand te simti mai bine noi te incurajam sa-ti urmezi inima. Cu siguranta creati-va lumea sa va aduca tot ce-I mai bun dar si daca simtiti opusul nu este gresit. De fapt foare mult din frumusetea voastra vine din intuneric ; uitati-va la Edgar Allen Poe – un poet intunecat. Uitati-va la unii dintre oamenii frumosi care au adus frumusete in intuneric. Uitati-va la unul dintre poetii vostrii – foarte intunecat. Uitati-va la unii care au adus muzica – chiar si muzica traditionala, uneori foarte intunecati pentru ca inima voastra este ranita dar voi va exteriorizati luminous nu intunecat. Asa ca dragilor, exista frumusete in intuneric. Va rugam sa nu va judecati dupa cum si unde v-ati petrecut timpul pe Pamant, pentru ca asta este alegerea voastra si nu a altuia si tot ceea ce ati avut nevoie pentru a experimenta, voi ati creat si noi v-am ajutat. V-am ajutat sa va stabilit calea pentru a experimenta axact ceea ce ati dorit sa experimentati , de aceea va rugam sa sarbatoriti.
Celebrati rasaritul soarelui, celebrati faptul ca sunteti in viata pe Pamant si pentru ca aveti oportunitatea sa faceti orice, pentru ca momentul pe care-l celebrati aduce in jurul vostru ingeri. Aceasta este energia acestei luni, sa sarbatoriti cand puteti, fiecare moment, pentru ca daca va opriti si va uitati in jur spuneti : “Aici e o problema..aici e alta problema “ si daca le puteti rezolva si daca puteti spune “ Vad problema dar vad si frumusetea “ . Simţiţi energia chiar acum, doar frumusetea ei. Acum ati intrat in aceasta lume. Este o noua lume si voi sunteti in ea, noi stim. Toti va mirati incercand sa va dati seama ce s-a intamplat. Toti incercati sa innotati, si sa va tineti capul deasupra apei in fiecare moment. Multi dintre voi supravietuiesc dar nu e chiar asa. Doar va acomodati la noua energie.
Celebrarea va curate inima
Multi oameni spun : “A trecut un an de cand am trecut prin Portal. Cand vor merge lucrurile mai bine ?”
Pe partea aceasta a Vălului noi spunem “ A trecut doar un an de cand ati trecut prin Portal , asa c ă vă rugam sa intelegeti ca sunteti mai bine decat va puteti imagina “. Initial nu trebuia sa fiti aici in acest moment. Nu numai ca sunteti aici dar faceti aceleasi lucruri pe care le faceati ieri. Voi cumva inca experimentati starea umana. Aceasta a evoluat. Acum veti descoperi noi capacitati pe care nu le-ati avut inainte. Daca deschideti gura , trageti aer in corzile vocale , nestiind ce sunet va iesi si veti incepe sa comunicati prin chanelling. Asa fac cei mai multi dintre oameni. Daca sunteti capabili sa va deconectati creierul destul de mult ca sa lasati spiritul sa vina si sa treaca nestingherit prin creierul vostru , va functiona. Multi dintre voi vor intelege asta in diferite moduri, unii dintre voi vor intelege mesajul, asa cum a spus Pastratorul timpului, altii vor primi idei. Unii vor fi motivati, unii vor vedea o cale foarte clara iar altii vor fi adusi in sincronicitate cu alte persoane in scopul de a forma colective. Dar mai este ceva ce as vrea sa mentionez privitor la celebrare. De fiecare data cand sarbatoriti este de fapt cand zambiti si in mod special pe timp de sarbatoare. Celebrarea va curăţă inima, va curăţă campul energetic. Imaginati-va o persoana cu parul foarte lung, care este tot încreţit si buclat. Acesta are in el forme de energie , care nu arata asa cum vream. Asa ca isi piaptana parul , il face drept si confortabil si vine si se prezinta. Ei bine, noi facem asta cu energia voastra. Energia voastra are riduri mici, pete usoare, acolo unde devine negativa si voi le purtati in energia voastra , in torul vostru care se misca tot timpul.Partea frumoasa este ca atunci cand sarbatoriti eliberati toate aceste incretituri si va curatati propria energie fara sa aveti nevoie de ajutorul nimanui. Acest fapt ne da noua ocazia sa intram in lumea voastra si sa va imbratisam, sa va iubim si sa va atingem inima doar pentru o clipa si sa va spunem ca nu sunteti niciodata singuri pe Pamant.
Fiti rabdatori
Magia se afla in fata fiecaruia dintre voi. Toti ati adus o parte distincta de Acasa. Pentru voi a fost unic, doar voi puteati purta aceasta raza de lumina si ati adus-o. Multi dintre voi se intreaba “ Cand va fi nevoie de raza mea de lumina pe Pamant ?” Multi dintre voi stati acolo spunand “ Am o raza de lumina minunata” si nimeni nu asculta. Este ca si cum uneori ati lua-o inaintea voastra. Daca voi spuneti ca aveti o raza de lumina si nimeni nu o va lua, asta se intampla deoarece nimeni nu stie ca o poate lua. Doar trebuie sa-i invatati si uneori ei trebuie sa plece si sa proceseze inainte de a se intoarce sa interactioneze cu voi. Fiti rabdatori dragilor, dureaza pana cand lumina se ancoreaza pe Pamant. Multi dintre voi deveniti frustrati doar petru ca simtiti ca trebuie sa incetiniti putin ca sa-i asteptati pe ceilalti. Fiti rabdatori, dragilor. Faceti o diferenţă mai mult decat veti sti vreodata si noi suntem foarte mandri de voi.
Voi sunteti cei mai mari Ingeri
V-am spus de multe ori ca voi sunteti cei mai mari ingeri care au trait vreodata, dar niciodata nu am descris ce inseamna asta cu adevarat. Va vom spune ca fiecare dintre voi a ajuns pe taramul angelic la un moment dat in incarnarile voastre. Ati atins nivele pe care le numiti maiestrie, apoi ati facut cel mai curajos lucru vreodata. V-ati dat jos aripile, ati imbracat un văl de uitare si ati revenit pe Pamant ca sa vedeti daca puteti sa schimbati aceasta planeta si sa o porniti cu noi forme de viata. Celebrati noile forme de viata care vin, celebrati cometa care vine, dar nu numai aceasta cometa ci pe toate, pentru ca ele vin chiar acum cu o frecventa uimitoare. Noi lucram din greu ca sa le trimitem. Acestea nu va vor rani, dragilor, nu in felul in care credeti. E timpul sa reinsamantam Pamantul si suntem atat de entuziasmati ca o putem face in timp ce Maestrii Tablei de Joc stau. Ati creat magie dincolo de intelegerea voastra. Cand in cele din urma veti reveni acasa si va vom aseza in fata acestor mii si mii de oameni care vor aplauda munca voastra pe Pamant, sa stiti ca v-ati castigat acest merit. Ati castigat jocul . Acum noi pur si simplu va reimpamantenim si va facem sa va simtiti confortabil. Fiti rabdatori, dragilor. Ati creat o lume noua si acum pasisi in ea.
Este cea mai mare onoare sa va rugam sa va tratati unii pe altii cu respect. Dati-va unii altora orice sansa puteti si tineti usile deschise unii pentru altii pentru că ati creat o lume nouă. Jucati-va frumos impreuna.
Espavo
Grupul
Copyright Notice:
Copyright 2000 – 2013 Lightworker. www.espavo.org This information is meant to circulate and may be freely disseminated, in whole or in part with the following conditions: Use of this material signifies that the user agrees to the following conditions: 1. The words “Copyright 2000 – 2012 Lightworker. www.espavo.org” will be included with all published material. 2. User agrees that all rights, including copyrights of translated material, remain the property of Lightworker. If you translate this material we reserve the right to share that translation with credit to you as translator, on the Lightworker site to make it available to all. Further information from the Group may be found at: http://www.espavo.org. Thanks for helping to spread the Light!